Vântul hoinar

Peste dealuri, peste mări Bate vântul pe sub nori Printre frunze și prin flori Poartă șoapte până-n zori Trece-un tânăr pe cărare Și-l întreabă cu mirare Spune-mi, vântule hoinar N-ai nici stare, nici hotar Pe la cine te oprești Când prin lume pribegești Mi-e drag chipul unei fete Cu ochi senini și dalbe plete Dar când vreau s-o mângâi lin Ea se pierde din senin N-am putere s-o cuprind Doar o ating suspinând Și îi răcoresc obrazul Cât să îmi alin amarul Când o văd privind spre zare Mă strecor cu încântare Îi aduc miros de tei Rouă rece de pe văi Iar când părul i-l ating Dorul pentr-o clipă mi-l sting Nu mă vede, dar mă știe După șoapta din câmpie Nu ți-e greu să pleci mereu Fără să ai și tu un loc al tău Greu mi-e dorul, nu cărarea Eu sunt vântul... asta-i soarta N-am popas și nici hodină Numai drumul mă alină Spune-mi, vântule hoinar N-ai nici stare, nici hotar Pe la cine te oprești Când prin lume pribegești Mi-e drag chipul unei fete Cu ochi senini și dalbe plete Dar când vreau s-o mângâi lin Ea se pierde din senin N-am putere s-o cuprind Doar o ating suspinând Și îi răcoresc obrazul Cât să îmi alin amarul