Toma Alimoș
Listen to all full versions on YouTube or Spotify
Listen on YouTubeAscultă variantele piesei
Lyrics / Versuri
Versuri preluate din folclorul românesc
Colo-n zarea celor culmi, la groapa cu cinci ulmi
Şedea Toma Alimoș, boier din Țara-de-Jos
Ședea Toma cel vestit, lângă murgu-i priponit
Și tot bea şi veselea și din gură-aşa zicea
Închinare-aş şi n-am cui! Închinare-aş murgului
Dar mi-e murgul cam nebun și de fugă numai bun
Închinare-aş armelor, armelor surorilor
Dar şi ele-s lemne seci, lemne seci, oţele reci
Toma peste câmpuri se uita și un hoţoman zărea
Era Manea cel spătos, cu cojoc întors pe dos
El la Toma-ncet venea și din gură-aşa-i grăia
Alei! Toma Alimoş, boier din Țara-de-Jos, Ce ne calci moşiile și ne strici fâneţele
Să trăieşti, Manea fârtate! Dă-ţi mânia după spate ca să bem în jumătate
Manea cu stânga lua, cu dreapta se înarma, paloşul din sân scotea
Și pe Toma mi-l tăia pe la furca pieptului, la încinsul brâului
Manea-n scări se-nţepenea și la fugă se punea
Toma crunt se oţerea: Alelei! fecior de lele! De te-aş prinde-n mâna mea, zile tu n-ai mai avea
Alelei! murguleţ mic! Alei! Dragul meu voinic
De-ai putea la bătrâneţe cum puteai la tinereţe
Murgul ochii-şi aprindea, nechezea şi răspundea
„Iată coama, sai pe mine, și de-acum te ţine bine
Toma iute-ncăleca, după Manea se lua și mereu striga
Alelei! murguleţ mic, Alei! murgul meu voinic
Aşterne-te drumului ca şi iarba câmpului la suflarea vântului
Manea-n lături se zărea, Toma după el răcnea
Tăiatu-m-ai tâlhăreşte, fugitu-mi-ai mişeleşte. Stai pe loc să ne-ntâlnim, două vorbe să grăim, două vorbe oţelite cu paloşele grăite! Manea-n lături tot fugea, iară Toma-l ajungea ș-aşa bine mi-l chitea că din fugă mi-i tăia
Alelei! murguleţ mic, Alei! dragul meu voinic
Ochii-mi se păinjenesc, norii sus se învârtesc
Te grăbeşte-aleargă, fugi și ca gândul să mă duci
Colo-n zarea celor culmi, la gropana cu cinci ulmi
Că eu, murgule-oi muri și pe tine n-oi mai sări
Despre piesă
Inspirată din una dintre cele mai cunoscute balade populare românești, piesa readuce la viață povestea legendară a lui Toma Alimoș, transmisă în numeroase variante de-a lungul generațiilor.